Evenimente

Baia Mare este primul oraş din România care a fost premiat la competiţia City.People.Light 2015

Baia Mare este primul oraş din România care a fost premiat la competiţia City.People.Light 2015

Oraşul Baia Mare fost distins cu premiul trei în cadrul ceremoniei City.People.Light pentru planul general de iluminare a centrului oraşului. Cea de-a 13 ediţie a City.People.Light Awards a avut loc vineri, 25 septembrie, la Helsinki, Finlanda. Designul de iluminat al proiectului oraşului Baia Mare a fost realizat de Mitru Ildiko, arhitect-şef al proiectului.

Proiectul face parte din planul urbanistic general care a început în 2005 şi reprezintă o componentă culturală a reconstrucţiei centrului oraşului Baia Mare în totalitate. Scopul acestui proiect a fost restaurarea şi readucerea în atenţie a celui mai important monument al oraşului – Biserica Sf. Ştefan – edificiu legat de naşterea şi atestarea documentară a oraşului. Iluminatul oferă o atmosferă ambientală ce evidenţiază clădirile, copacii, rutele importante şi scoate în evidenţă principalele repere ale oraşului: Turnul Sf. Ştefan, ruinele Bisericii Sf. Ştefan şi ale celorlalte două biserici care au fost descoperite – Biserica Sf. Ecaterina şi Biserica Sf. Martin. Designul de iluminat a fost creat de Mitru Ildiko, arhitectul-şef al proiectului.

 

“Ne bucurăm că Baia Mare este primul oras din Romania care a fost listat în primele 3 cele mai populare proiecte de iluminat urban la etapa finală a competiţiei People’s Choice Award. Salutăm efortul şi susţinerea comunităţii în promovarea acestui proiect construit în jurul nevoilor cetăţenilor, iar pe viitor ne propunem să demonstrăm rolul central al luminii în cadrul lumii urbane şi să valorificăm unul dintre cele mai importante aspecte ale unei vieţii: lumina.”, afirmă Bogdan Balaci, Commercial Leader Philips Lighting SEE.

 

“Philips şi Asociţia LUCI, reţeaua internaţională a oraşelor pentru iluminat urban, au creat premiile City.People.Light cu mai bine de un deceniu în urmă, pentru a premia cele mai durabile proiecte de regenerare urbană care utilizează creativ lumina, cu scopul îmbunătăţirii vieţii şi experienţei cetăţenilor şi turiştilor.”, a declarat Astrid Simonsen Joos, Market Leader Philips Lighting în regiunea nordică. “Utilizarea luminii este bine gândită în întregul oraş, ţinând cont de principiile de design urban, cum ar fi durabilitatea şi integrarea arhitecturală a sistemelor de iluminat.”

 

Premii pentru Avila (Spania) şi Valenciennes (Franţa)

 

Locul I – New Nightscape, Avila, Spania

Rafael Gallego, Lighting Designer pentru planul general de iluminare al oraşului Avila, a declarat: “Prin proiectul New Nightscape, realizat pentru oraşul Avila, se urmăreşte dezvoltarea iluminatului stradal existent în mediul urban, având atât un scop funcţional, cât şi arhitectural. Noul plan de iluminare consolidează valorile culturale remarcabile ale oraşului, păstrând filozofia de conservare care a lăsat oraşului un patrimoniu cu care se mândreşte. Planul general de iluminare pentru Avila se bazează pe o nouă filozofie de iluminat care ia în considerare patru direcţii de iluminat: funcţional, arhitectural, comercial şi festiv.” Oraşul Avila, aflat în centrul Spaniei, se regăseşte pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, iar datorită numărului mare de biserici romanice şi gotice, este numit uneori “Oraşul Pietrelor şi Sfinţilor”. Designul de iluminat al proiectului oraşului Avila a fost realizat de compania AUREOLIGHTING care a fost, de asemenea, premiată.

 

Locul II – Evadarea artistică din amurg, Valenciennes, Franţa

Planul general de iluminat a presupus renovarea a 41 de sisteme de iluminat arhitectural deja existente şi crearea altor 9 proiecte arhitecturale de iluminat. Proiectul include iluminatul a două dintre principalele rute nocturne din centrul oraşului, de 1.100 metri, respectiv 700 de metri lungime. Interactivitatea luminilor oraşului cu locuitorii inspiră oamenii să se plimbe noaptea prin oraş, pentru a descoperi încă o dată măreţia moştenirii lor arhitecturale. Designul de iluminat a fost realizat de studioul de iluminat francez CONCEPTO.

Pentru mai multe informaţii despre câştigători şi celelalte proiecte nominalizate la premiile City.People.Light din acest an, vă rugăm să accesaţi:

http://www.lighting.philips.com/main/education/city-people-light/awards-of-year.html

Despre premiile internaţionale City.People.Light

Competiţia City.People.Light Awards a fost înfiinţată pentru a recunoaşte eforturile pe care oraşele le fac pentru a umaniza mediile lor, prin utilizarea luminii ca instrument în dezvoltarea urbană pentru bunăstarea celor care trăiesc, muncesc sau vizitează. Premiile sunt oferite oraşelor care integrează cel mai bine într-o strategie de iluminat consistentă aprecierea nevoilor contemporane de viaţă urbană cu noţiunile “Oraş”, “Oameni” şi “Lumină”. Premiile au fost create de Philips în parteneriat cu Asociaţia LUCI (www.luciassociation.org). LUCI este o reţea internaţională unică ce reuneşte 70 de oraşe de pe patru continente şi 40 de membri asociaţi (companii internaţionale, designeri de iluminat, arhitecţi, universităţi şi specialişti de iluminat independenţi), care promovează iluminatul drept principalul instrument de dezvoltare urbană, cu un accent puternic pe îmbunătăţirea vieţii şi preocuparea pentru durabilitate şi problemele de mediu. Prin recompensarea şi promovarea oraşelor care împărtăşesc această viziune de iluminat urban, City.People.Light Awards ajută oraşele membre LUCI – şi nu numai – să progreseze spre o mai bună utilizare a luminii.

Despre Royal Philips

Royal Philips (NYSE: PHG, AEX: PHIA) este o companie recunoscută la nivel mondial, cu un portofoliu extins ce pune accentul pe domeniul sănătătii şi al bunăstării, axându-se pe îmbunătăţirea stilului de viaţă al oamenilor prin inovaţii periodice în Sănătate, Electrocasnice şi Iluminat. Cu sediul central în Olanda, Philips a realizat în anul 2014 vânzări de 21,4 miliarde de euro, având aproximativ 106.000 angajaţi care deserves mai mult de 100 de ţări. Compania este lider în îngrijirea cardiacă, îngrijirea acută şi asistenţă medicală acasă, dar şi în soluţii de iluminat eficiente din punct de vedere energetic şi noi aplicaţii de iluminat sau aparate de bărbierit şi îngrijire orală. Noutăţile companiei Philips se regăsesc la adresa www.philips.com/newscenter.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente
@MihaiStescu

Project Manager Blogdetehnologie.ro, blog personal: mihai.stescu.ro

More in Evenimente

iSTYLE deschide un nou magazin în Iași

Mihai Stescu26 august 2017

Şcoala gratuită de programare ACADEMY+PLUS se deschide la Bucureşti cu 120 de locuri disponbile

Mihai Stescu17 iulie 2017

Techsylvania 2017 – a început Hackathon-ul

Mihai Stescu17 iunie 2017

Invitați de la Amazon, Financial Times, MIT, Allianz Ventures, NVIDIA și SAP completează lista de speakeri pentru cea de-a 4-a ediție Techsylvania

Mihai Stescu7 iunie 2017

Samsung lansează concursul „eProfesor” prin care caută profesorii digitali ai anului

Mihai Stescu19 mai 2017

Hai cu mine la Techsylvania 2017 !

Mihai Stescu25 aprilie 2017
Extender WiFI AC1200 DAP1620

Concurs D-Link cu ocazia aniversării a 30 de ani

Mihai Stescu28 octombrie 2016

Cinci tineri laureați ai concursului George Enescu vor fi susținuți de Samsung

Mihai Stescu20 octombrie 2016

Vă invit la ITFest

Mihai Stescu20 octombrie 2016