Foto & Video

Canon lansează noul PowerShot G3 X

Canon lansează noul PowerShot G3 X

Astăzi, Canon adaugă un nou membru prestigioasei sale serii PowerShot G-Series – noul PowerShot G3 X. În calitate de prima cameră foto compactă Canon cu superzoom și un senzor CMOS iluminat posterior, de tip 1.0, noul PowerShot G3 X realizează imagini de o calitate impresionantă, pentru pasionații de fotografie și video, și vă ajută să atingeți noi niveluri de creativitate cu o cameră foto compactă.

Combinând sistemele optice de top de la Canon, un interval de zoom versatil, de 25x, și control manual de nivel DSLR, modelul PowerShot G3 X vă oferă libertatea de a vă apropia și mai mult de subiect pe măsură ce călatoriți, explorați și fotografiați, totul din mișcare.

Canon PowerShot G3

Canon PowerShot G3

Ideală pentru fotografii uimitoare din natură sau pentru a surprinde toate detaliile unui meci sportiv, camera foto PowerShot G3 X este alegerea fotografilor experți, care doresc rezultate impecabile.

Super zoom premium, pentru fotografii de calitate profesionistă

Creată de experti pentru a livra imagini cu a căror calitate fotografii se pot mândri, noul PowerShot G3 X îmbină cele mai puternice specificații ale unei camere foto Canon compacte super zoom de până acum.

Puteți surprinde cu ușurință detalii și culori vibrante, datorită senzorului CMOS de tip 1.0, iluminat posterior, de 20,2 MP; iar, când acesta se asociază cu obiectivul f/2.8-5.6 cu diafragmă cu 9 lame, vă ajută să creați imagini cu un blur de fundal minunat.

Fie că vă aflați la un eveniment sportiv sau urmăriți animale sălbatice, zoom-ul optic 25x vă aduce și mai aproape de subiecți, fără a pierde din claritatea necesară unor fotografii cu adevărat frumoase.

Pentru a obține performanța cerută de fotografii avansați, Canon a echipat noul PowerShot G3 X cu procesorul DIGIC 6, pentru o viteză extremă; iar, pentru a fotografia cu încredere în condiții dificile de iluminare, sistemul HS al camerei foto poate reda detalii vii și frumoase, chiar și pe lumină slabă, cu un ISO de până la 12.800.

Creată pentru a ține pasul cu subiecții în mișcare, camera foto PowerShot G3 X poate fotografia până la 5,9 cadre pe secundă, pentru a surprinde toată acțiunea din jur. În plus, autofocusul rapid asigură rezultate clare și bine focalizate de fiecare dată.

Luați loc pe scaunul regizorului
Cineaștii în devenire pot crea filme Full HD uimitoare. Cu un nivel de control obtinut de obicei de camerele video profesioniste, modelul PowerShot G3 X vă permite să dați formă scenelor prin imagini cu frecvență variabilă, de la 24p până la 60p, precum și prin control manual pentru diafragmă și ISO.

Canon PowerShot G3 X

Canon PowerShot G3 X

Capabilă de înregistrări audio de o claritate excelentă, datorită unei latitudini de expunere extinse, camera foto dispune și de mufe dedicate pentru microfon și căști audio, precum și o ieșire HDMI live, pentru a putea vizualiza rezultatul pe un monitor extern în timpul filmării.

Mențineți imaginea stabilă, chiar și atunci când filmați în timpul deplasării pe stradă sau cu un mijloc de transport rapid, datorită sistemului Intelligent IS și modului avansat Dynamic IS pe 5 axe.

Pentru realizarea de filme, funcția Short Clip Movie vă ajută să creați videoclipuri de patru, cinci sau șase secunde cu multiple opțiuni de redare; iar modul Story High lights selectează inteligent fotografii și videoclipuri ale anumitor persoane, evenimente sau date, combinându-le apoi într-un singur film scurt și ușor de partajat.

Control expert, la nivel DSLR
Compactă, fără a face compromisuri la funcții,camera foto PowerShot G3 X vă oferă tot controlul de care aveți nevoie pentru a surprinde imaginea perfectă. Incadrati-va scenele dupa cum doriti cu ajutorul rezolutiei mari de de 1,6 milioane de puncte, ecranului touch înclinabil de 8 cm (3,2 inci), și glisați printre setările și modurile favorite datorită interfeței de tip EOS.

Pentru și mai mult control, Inelul de Control al Obiectivului are o mișcare fină și poate fi utilizat pentru diferite funcții, precum focalizarea; în același timp, funcția Full Manual Control, fotografierea RAW și modul de expunere Bulb vă așează oferă rezultatele dorite.

Canon PowerShot G3 X

Canon PowerShot G3 X

Indiferent de condițiile atmosferice, puteți fotografia în continuare cu PowerShot G3 X, grație corpului camerei rezistent la praf și stropi; iar, pentru o manevrare ca la DSLR, hot shoe vă permite să atașați un ocular electronic de înaltă rezoluție, sau unul dintre blitz-urile din gama Canon Speedlite.
Creativitate și conectivitate fără limite
Ideale pentru fotografierea în situații dificile și din unghiuri neobișnuite pentru a obține perspective unice, funcția de fotografiere de la distanță prin Wi-Fi și noua aplicație Camera Connect vă permit să controlați funcțiile-cheie ale camerei foto direct de pe dispozitivul mobil, inclusiv accesul la controlul complet manual.

Când doriți să partajați rezultatele, funcția Dynamic NFC simplifică transferul de imagini către o Stație Canon Connect sau către dispozitivul mobil, iar funcționalitatea Image Sync vă permite să vă salvați toate fotografiile în cloud, inclusiv direct în serviciul de cloud de la Canon, irista, pentru o siguranță deplină.
Beneficiile-cheie ale modelului PowerShot G3 X:

– Senzor performant, combinat cu un obiectiv superzoom 25x
– Creați, conectați-vă și partajați cu ușurință
– Funcții avansate pentru film, potrivite cineaștilor în devenire
– Comenzile experte vă ajută să vă exprimați creativitatea
– Fotografiați ca un expert, în orice mediu

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Foto & Video
@MihaiStescu

Project Manager Blogdetehnologie.ro, blog personal: mihai.stescu.ro

More in Foto & Video

Garmin prezintă camera VIRB® 360 – o experiență imersivă, la 360 grade

Mihai Stescu1 august 2017

BenQ redefineşte conceptul de prezentare business, lansând noile modele de video-proiectoare din seria 500

Mihai Stescu14 iulie 2017

BenQ lansează singurul proiector DLP 4K UHD Home Cinema din lume, certificat THX® HD Display™

Mihai Stescu13 decembrie 2016

Canon anunță lansarea EOS 5D Mark IV

Mihai Stescu25 august 2016

ABC Data devine unic distribuitor în Europa Centrală și de Est al scannerului 3D Pixelio

Mihai Stescu16 august 2016

Reimaginati portretele cu AF-S NIKKOR 105mm f/1.4E ED

Mihai Stescu28 iulie 2016

BenQ lansează primul proiector Laser BlueCore din lume cu 1-Chip DLP și 8000 lumeni

Mihai Stescu13 iulie 2016

Noi imprimante PIXMA de la Canon

Mihai Stescu13 iulie 2016

BenQ lansează i500: proiectorul LED cu Android

Mihai Stescu29 iunie 2016