IT & C

Lenovo lansează YOGA 900S, cel mai subțire laptop convertibil din lume

Lenovo lansează YOGA 900S, cel mai subțire laptop convertibil din lume

În cadrul târgului internațional CES®, Lenovo a prezentat noul portofoliu de dispozitive de generație viitoare: opt laptopuri, desktop-uri și monitoare noi din familiile de branduri YOGA, ideapad și ideacentre, care revoluționează aproape orice experiență de utilizare a PC-ului de la activitate profesională, jocuri și multimedia. Cu noul laptop convertibil ultra-portabil YOGA 900S aflat în prima linie, noua colecție le aduce consumatorilor o ofertă variată în funcție de performanță, estetică și mobilitate.

Cel mai subțire laptop convertibil din lume – YOGA 900 S

Am creat YOGA 900 S astfel încât să fie mai subțire și vizibil mai ușor comparativ cu modelele anterioare de 12,8 mm și 999 g, utilizând o nouă carcasă din fibră de carbon. Având sistem de operare Windows 10, acesta oferă până la 10,5 ore de redare video, astfel încât cei care călătoresc îl pot strecura în bagajele de mână și zbura de la Las Vegas până la Londra cu o singură încărcare. Datorită balamalei speciale, laptopul se poate roti la 360 de grade, oferind patru moduri de utilizare, permițându-vă să lucrați mai ușor pe durata unui zbor de cursă lungă în modul laptop, beneficiind de un procesor de până la Intel® Core™ m7, sau să scanați rețelele de socializare în modul tabletă. Acesta oferă o experiență multimedia captivantă datorită sistemului Dolby Audio™ Premium pentru un sunet precis și a ecranului QHD (2560×1440) pentru rezoluție clară. Recent introdus în familia YOGA, laptopul include și suport pentru un stylus activ opțional, pentru ca artiștii și cei care iau notițe în browser-ul Microsoft Edge să își perfecționeze schițele și listele pe ecranul tactil.

Gama Lenovo Y pentru pasionații de jocuri se extinde cu ideapad Y900

Domeniul jocurilor PC înregistrează în prezent o renaștere: analiștii estimează că piața va creste până la 35 de miliarde de dolari până în 2018, parțial datorită elementelor de grafică superioară și puterii de procesare, dar și datorită expansiunii uriașe a peisajului eSports și a jocurilor gratuite4. Pentru a satisface acest apetit în creștere, lansăm patru noi dispozitive în cadrul gamei Y din familia de dispozitive pentru jocuri concepute cu o performanță înaltă și portabilitate pentru pasionații de jocuri. Aceștia vor dori să arunce o privire sub carcasa noului ideapad Y900, special construit pentru a le oferi o experiență captivantă totală fie că sunt lipiți de scaunul de acasă, fie în „bârlogul” unui prieten. Bucurați-vă de o creștere bruscă a performanței beneficiind de mai multă putere CPU, mai multă memorie și elemente grafice GFX îmbunătățite cu o singură apăsare a butonului turbo. Cu un procesor Intel Core i7 K-series de generația a 6-a, placă video NVIDIA® GTX 980M și o tastatură iluminată în mai multe culori, acest laptop cu ecran de 17 inci este pregătit pentru cele mai duri lupte virtuale.

ideacentre Y900 RE (Ediția Razer) și primul Monitor curbat Y27g Gaming de la Lenovo

De asemenea, am inițiat un parteneriat cu Razer, lider în materie de jocuri, pentru a îmbina expertiza noastră în construirea de hardware cu bine cunoscuta tehnologie de creare a jocurilor a Razer și efectele de lumină Chroma ușor recognoscibile. Primele produse realizate sunt edițiile Razer ultra-premium pentru produsele ideacentre Y900 RE și monitorul curbat Y27g Gaming. Ideacentre Y900 RE preia capabilitățile de actualizare și performanța înaltă pe care utilizatorii le apreciază la modelul actual Y900 și le combină cu un procesor quad core Intel Core i7 K-series de a 6-a generație și o placă video discretă dual NVIDIA GTX 970. În afară de acestea, desktopul ideacentre Y900 RE le oferă acum utilizatorilor și un stil specific al edițiilor speciale Razer, pachetul de tastatură și mouse Razer Chroma și efectele de iluminare multicolore Razer Chroma. Simplu de actualizat și menținut, desktop-ul ideacentre Y900 RE are un mâner care deschide un panou lateral semi-transparent elegant – care accentuează rutarea curată a cablurilor interne și permite adăugarea de noi componente în viitor. Pentru a ajuta pasionații de jocuri să se lase complet captivați și să forțeze limitele experiențelor lor de jocuri, am creat și primul ecran curbat FHD VA de 27 inci. Monitorul curbat Y27g Gaming este unul dintre primele ecrane curbate disponibile în acest moment special dedicate pasionaților de jocuri, cu o rată de actualizare de 144 Hz și timp de răspuns de 8 ms. Acesta este disponibil și în ediție specială Razer, integrând efectele de iluminare Chroma specifice brandului.

ideacentre 610S: PC-ul compact pentru acasă, cu proiector

Am dezvoltat PC-ul ideacentre 610S pentru a le oferi utilizatorilor o nouă metodă de a se bucura de conținutul multimedia dedicat familiei. Acesta este primul PC compact pentru uz personal din lume care integrează un proiector wireless detașabil opțional2. Acum, utilizatorii pot transforma orice perete într-un ecran de cinema de 100 inci, proiectând și vizionând videoclipurile preferate sau imagini din vacanță, toate cu ajutorul unui desktop cu un volum de 2,2 l. Cu rezultate bune în ceea ce privește performanța și un design de mici dimensiuni și elegant, acest PC cu Windows 10 oferă funcționalitatea puternică a unui desktop complet. Ideacentre 610S cuprinde capacitatea de funcționare a dispozitivelor echivalente de dimensiuni normale, având un procesor Intel Core i7 de generația a 6-a care permite vizionarea uniformă a formatelor multimedia, elemente grafice livrate de placa NVIDIA GTX 750Ti 2GB GDDR5, memorie de până la 16 GB DDR4 și până la 2TB spațiu de stocare. Datorită formei unice triunghiulare și finisajului metalic al carcasei, această stație plug and play se potrivește aproape oricărui decor interior.

 

Laptopul ideapad 700 bine construit

Atât modelul de 15 inci, cât și cel de 17 inci al ideapad 700 se mândresc cu funcții îmbunătățite. Ideapad 700 integrează procesoare Intel Core i7 Standard Voltage de generația a 6-a care oferă performanță incredibilă și eficiență energetică, având o placă grafică NVIDIA GTX 950M, spațiu de stocare de 1TB și difuzoare stereo opționale JBL® pentru performanțe serioase.

 

Ideapad 710S ușor și rapid

Pentru cei care doresc un laptop ușor de transportat și de utilizat, ideapad 710S de 13 inci include un procesor Intel Core de generația a 6-a, devenind astfel o soluție incredibil de compactă și portabilă, având doar 1,16 kg, fără a sacrifica performanța. Acesta nu oferă doar o placă grafică opțională Intel Iris® și un display cu margini ultra-subțiri, ci și sporește viteza datorită drive-ului PCIe SSD de mare viteză de 256GB, astfel încât utilizatorii să poată lansa aplicații și să transfere fișiere mai rapid ca oricând. Navigați pe internet și accesați spațiul de stocare cloud online cu o viteză de conectare WiFi de trei ori mai rapidă comparativ cu viteza WiFi standard înregistrată de ideapad 710S.5

View Comments (1)

1 Comment

  1. Gadgetlab.ro

    6 ianuarie 2016 at 13:58

    12.8 milimetri grosime si carcasa din fibra de carbon, oau!. Lenovo YOGA 900S este un gadget in adevaratul sens al cuvantului. Conceptul de laptop convertibil mi se pare foarte interesant. Cand se doreste device-ul poate fi folosit pe post de tableta. Ecranul QHD e un mare plus iar noul procesor Intel Core m7 este unul care cu siguranta performeaza foarte bine.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

IT & C
@MihaiStescu

Project Manager Blogdetehnologie.ro, blog personal: mihai.stescu.ro

More in IT & C

BenQ lansează EW277HDR – un monitor pentru pasionații de divertisment

Mihai Stescu30 octombrie 2017

Implementare Axis Communications la Salina Turda

Mihai Stescu9 octombrie 2017

BenQ lansează ZOWIE CELERITAS II şi G-SR SE

Mihai Stescu27 iulie 2017

Simfony Mobile lansează în Nord-Vestul capitalei prima rețea publică LoRaWAN destinată proiectelor IoT

Mihai Stescu19 iulie 2017

Atos lansează Prescriptive SOC, prima soluție automată de anihilare a atacurilor cibernetice

Mihai Stescu10 iulie 2017

Synology® lansează DiskStation DS1517 şi DS1817

Mihai Stescu5 iulie 2017

Tehnologia Axis Zipstream, folosită acum şi de camerele panoramice şi cu senzor 4K

Mihai Stescu15 iunie 2017

Synology DS216 Play, mai mult decât un centru multimedia

Mihai Stescu4 iunie 2017

Brother lansează noua serie Business Color Laser în cadrul Bucharest Technology Week

Mihai Stescu22 mai 2017