De mai bine de 50 de ani, avioanele de pasageri păstrează forma cilindrică cu aripile laterale clasice și motoarele plasate fie pe aripi, fie la spatele fuzelajului.
Unii specialiști spun că la această formă s-a ajuns prin ”evoluție” tehnică.
Practic rezultatele testelor și utilizarea pe scară largă au perfecționat multe aspecte ale avioanelor de pasageri, păstrând însă forma clasică, cu foarte puține ajustări.
Ca și mărime, s-a evoluat mult, ajungând la avioane cu 2 punți care pot transporta pînă între 500 și 850 de pasageri (Airbus 380, în funcție de procentul de partajare economy class / business class).
Designerul spaniol Oscar Vinals aruncă mănușa fabricanților de avioane, propunând un avion cu design inovator, cu forma unei balene. (AWWA Sky Whale)
Trei punți puse la dispoziția pasagerilor, turbine și motoare alimentate de aer preluat prin canale din aripi, motoare hibride cu poziție ajustabilă (care vor permite o decolare aproape verticală), forma atent studiată, atenția la detalii peste tot, iată motive care pot transforma această idee în realitate.
Se știe că eficiența globală a unui mijloc de transport aerian este cuantificată prin ecuația Brequet, care măsoară influența randamentului propulsiei, a aerodinamicii și a masei transportate asupra distanței parcurse.
De aceea această idee i-a consumat lui Oscar Vinals câțiva ani și mai mulți terabytes de date.
Desigur că un model nou de avion trebuie să parcurgă etape îndelungate de studii, teste și aprobări până când indicii de securitate pot permite utilzarea pe scară largă în industria transportului aerian.
Oricum, mie îmi place mult acest nou avion Sky Whale a lui Oscar Vinals. Așa cum spunea și el, citându-l pe Einstein, imaginația noastră este o oglindă foarte posibilă a viitorului.
Sursa: bbc.com
Facebook
Twitter
RSS