
Pe 5 martie, cei de la Apple mi-au trimis un mail prin care mă anunțau că vor renunța la Aperture. Aperture, binecunoscutul lor editor de fotografii, va fi retras din Mac App Store cândva în această primăvară.
Reacțiile utilizatorilor sunt diverse. Unii spun că oricum Apple nu mai dorește să promoveze software cu utilizare exclusiva pe desktopuri și laptouri și că împinge din spate aplicațiile cu utilizare predominant pe terminale mobile. Alții apreciază Aperture pentru simplitatea și ergonomia specifică produselor Apple.
Pentru mine, Aperture e un prieten bun. Nefiind un fotograf profesionist, Aperture îmi este suficient pentru gestionarea colecțiilor de fotografii și efectuarea de operațiuni de editare de bază.
Aperture va putea fi folosit în continuare, dar probabil nu va mai primi update-uri.
Voi vedea ce voi face. Vorbim peste un an.
Facebook
Twitter
RSS