Explorarea spațiului

BASF susține testarea cultivării plantelor în spațiu

BASF susține testarea cultivării plantelor în spațiu

Explorarea spațiului a luat o nouă întorsătură odată cu implicarea companiilor private atât în transportul către oribită dar și în efectuarea de experimente pe Stația Spațială Internațională, din toate domeniile științei.

Cultivarea plantelor la bordul Stației Spațiale sau a navetelor spațiale este un obiectiv extrem de important, având în vedere dorința oamenilor de a explora alte planete. Necesarul de hrană al expedițiilor ar putea fi acoperit parțial din plante cultivate la bordul vehiculelor spațiale.

Este firesc ca în acest domeniu să se implice companii de talie internațională, cum ar fi BASF. Compania germană a sprijinit experimentul unor tineri cercetători privind dezvoltarea răsadurilor în condiții de gravitație zero.

Iată mai jos comunicatul de presă emis de compania germană:

Primul experiment școlar care își propune să testeze dacă răsadurile de plante pot prinde rădăcini în condiții de gravitație zero a fost lansat către Stația Spațială Internațională (SSI). Eșantionul, pregătit de Maria Koch, Raphael Schilling și David Geray – trei elevi la un liceu cu profil agronomic din Ravensburg, Germania – a părăsit Centrul Spațial Kennedy, din Florida, la bordul rachetei SpaceX, pe data de 19 februarie, la ora locală 9:39 am.

Până în prezent, experimentele conduse în condiții de gravitație zero s-au concentrat doar asupra comportamentului de creștere al semințelor. Dacă răsadurile pot fi utilizate pentru cultivarea plantelor în spațiu, eforturile pentru asigurarea hranei astronauților în misiunile spațiale de lungă durată – spre exemplu, spre Marte – ar progresa semnificativ.

“Suntem extrem de încântați că am reușit să trimitem răsadurile pe Stația Spațială Internațională”, spune Maria Koch. “Până acum nu s-a mai făcut nicio cercetare cu privire la efectul gravitației zero asupra răsadurilor. Este un moment unic.”

Experții BASF în protecția plantelor i-au sprijinit pe tinerii savanți cu diverse cunoștințe specializate în domeniul cercetării, cu consultanță științifică, materiale și echipamente. Pentru a proiecta experimentul, studenții au parcurs un stagiu de practică în cadrul Centrului Agricol BASF, din Limburgerhof, Germania.

Pe măsură ce răsadurile vor fi supuse, în spațiu, la diferențe extreme de temperatură și umiditate, vor avea nevoie de protecție împotriva infecțiilor bacteriene sau fungice. În această privință, BASF a contribuit în egală masură cu produse și cunoștințe. Fungicidele BASF, Xemium® și Initium®, ajută răsadurile să rămână sănătoase atât în timpul cercetării de pe Stația Spațială Internațională, cât și pe parcursul drumului dus-întors.

“Acesta este cel mai interesant experiment de teren în care am fost implicat vreodată. Munca în cercetare înseamnă întotdeauna explorarea de noi idei, însă până în prezent, testele noastre nu au părăsit Pământul”, explică Dr. Sebastian Rohrer, Early Fungicide Biology, BASF Crop Protection. “Modul în care BASF abordează inovația se bazează pe asocierea cu alte entități și organizații. Colaborarea cu elevii din Ravensburg este un foarte bun exemplu în acest sens – tinerii ca ei vor fi viitorul inovației în agricultură.”

Pentru acest experiment, echipa de cercetare a utilizat un răsad de ficus pumila (ficus târâtor), de 15 mm. Planta îndeplinește cerințele stricte de călătorie în spațiu: este suficient de mică pentru a avea loc într-un spațiu limitat și este rezistentă la diferențe de temperatură între 4 și 28°C.

Maria, Raphael și David au plantat cu grijă răsadurile într-un mediu de creștere agar, creat în cutia experimentală de ultimă generație, AFEx Habitat. Cu 36 de ore înainte de lansare, eșantionul a fost livrat echipei de operațiuni NASA.

Concomitent cu experimentul din spațiu, va fi realizat și un eșantion de control pe Pământ, pentru a analiza influența gravitației. Maria, Raphael și David, care studiază în prezent agricultura, au început proiectul “V3PO” în 2015, în cadrul unui cerc de știință after-school, la liceul cu profil agricol Edith-Stein Ravensburg & Aulendorf.

Eșantionul va sta în spațiu timp de 30 de zile, înainte să se întoarcă pe pământ pentru analiza rezultatelor. Acesta a fost primul proiect școlar din Germania acceptat în programul educațional al NASA. Raphael Schilling, din echipa V3PO a completat: “In viitor, când agricultura spațială va deveni realitate, probabil că lumea ne va considera pionieri ai domeniului.”

Despre V3PO

Denumindu-și proiectul “V3PO” (“Vegetative Vermehrung von Pflanzen im Orbit” / “Vegetative Propagation of Plans in Orbit” / “Propagarea vegetativă a plantelor pe orbită”), cei trei tineri cercetători, Maria Koch, Raphael Schilling și David Geray, au vrut să afle dacă răsadurile de plante pot fi cultivate în spațiu, pentru a asigura hrană proaspătă pentru participanții la misiunile spațiale.

Cei trei au învățat la liceul agricol Edith Stein Ravensburg & Aulendorf. Pe lângă BASF și NASA, V3PO a beneficiat și de susținerea altor sponsori, printre care: Dreamup, mymicrogravity, Ministerul Federal al Economiei și Energiei, Centrul German pentru Călătorii Aeriene și Spațiale, compania de consultanță în afaceri Inside, Airbus și Kreissparkasse Ravensburg.

Despre Divizia de Protecție a Plantelor, BASF

Cu vânzări de peste €5,8 miliarde în 2015, Divizia de Protecție a Plantelor a BASF oferă soluții inovatoare pentru agricultură, terenuri și plante ornamentale, control al dăunătorilor și sănătate publică. Portofoliul nostru extins de ingrediente active, tratamente pentru semințe, control biologic, formule și servicii optimizează producerea eficientă de alimente de calitate și asigură protecție împotriva pierderilor în urma recoltei, a transmiterii de boli contagioase, precum și protecție a clădirilor.

Prin intermediul noilor tehnologii și al expertizei acumulate, Divizia de Protecție a Plantelor a BASF susține eforturile cultivatorilor și ale profesioniștilor în domeniul combaterii dăunătorilor pentru a crea o viață și o societate mai bună. Pentru mai multe informații, consultați pagina noastră www.agro.basf.com sau canalele noastre de social media.

Despre BASF
”La BASF, creăm chimie pentru un viitor sustenabil. Îmbinăm succesul economic cu protecția mediului și cu responsabilitatea socială.”
Cei aproximativ 112.000 de angajați ai grupului BASF lucrează pentru a contribui la succesul clienților companiei în majoritatea sectoarelor și aproape în fiecare țară din lume.

Portofoliul firmei este organizat în cinci segmente: Substanţe chimice, Produse performante, Materiale & soluţii funcţionale, Soluţii agricole şi Petrol și gaze. BASF a generat vânzări de peste 70 de miliarde de euro în anul 2015. Acțiunile BASF sunt listate la bursele de valori din Frankfurt (BAS), Londra (BFA) și Zurich (BAS). Informații suplimentare la adresa www.basf.com

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Explorarea spațiului
@MihaiStescu

Project Manager Blogdetehnologie.ro, blog personal: mihai.stescu.ro

More in Explorarea spațiului

După 30 de ani, NASA își îndreaptă din nou privirile spre Venus

Mihai Stescu3 iunie 2021

La revedere, Spitzer!

Mihai Stescu3 februarie 2020

SpaceX lansează cu succes Falcon Heavy

Mihai Stescu7 februarie 2018

NASA prezintă prima sondă care va atinge atmosfera exterioară a soarelui

Mihai Stescu21 septembrie 2017

Ce înseamnă descoperirea făcută de NASA ?

Mihai Stescu22 februarie 2017

Elon Musk publica primele imagini cu motorul viitoarei misiuni pe Marte

Mihai Stescu26 septembrie 2016

Juno a efectuat cu succes prima orbită în jurul lui Jupiter

Mihai Stescu29 august 2016

Welcome to Jupiter!

Mihai Stescu5 iulie 2016
New Horizons- detalii de pe Pluto

Pluto în detalii incredibile trimise de New Horizons

Mihai Stescu7 decembrie 2015