Evenimente

Philips Orăștie are un nou director general

Philips Orăștie are un nou director general

Îmi face deosebită plăcere să public astfel de comunicate de presă. Mă refer la cele care anunță că diverse subsidiare ale unor importante companii globale, care operează în România, sunt conduse de români și mai mult de oameni extrem de bine pregătiți și cu experiență impresionantă.
Este și cazul domnului Minel Ciurea, care este noul director general al fabricii Philips de la Orăștie.

Minel Ciurea - Director General Philps Orăștie

Minel Ciurea – Director General Philps Orăștie

Începând din august 2014, Minel Ciurea a devenit noul Director General al fabricii deţinute de Philips la Orăştie.

Fabrica deţinută de grupul olandez Philips la Orăştie produce din anul 2009 espressoare de cafea exportate pe marile pieţe europene, iar din 2012 produce dispozitive de igienă orală sub brandul Sonicare.

Principalele obiective ale noului Director General Philips Orăştie sunt dezvoltarea fabricii şi consolidarea poziţiei companiei ca şi unitate de producţie cu o importanţă strategică pentru Consumer Lifestyle în Estul Europei. Minel Ciurea este responsabil de conducerea operaţională a fabricii, managementul echipei de conducere şi controlul costurilor. Minel Ciurea a început dezvoltarea şi implementarea strategiei fabricii Philips de la Orăştie în vederea optimizării procesului de producţie şi atingerii aşteptărilor consumatorilor.

Sunt încântat să devin parte a unei echipei dinamice şi inovatoare, lider în producţia de aparate premium. Fabrica Philips de la Orăştie este strategică pentru divizia de Consumer Lifestyle a companiei şi consider că experienţa şi angajamentul meu pentru această poziţie vor contribui la consolidarea poziţiei de lider de piaţă”, a declarat Minel Ciurea.

Minel Ciurea are o experienţă de peste 17 ani în managementul operaţional şi este specializat în domeniile Zero-Defects Quality şi Lean Manufacturing, precum şi în managementul echipelor multidisciplinare şi proiectelor complexe în industrii extrem de competitive. A ocupat până în prezent funcţia de Plant Manager la un furnizor de produse pentru industria automotive, Inteva Products. În calitate de Plant Manager, Minel Ciurea a coordonat operaţiunile fabricii, a consolidat şi implementat strategia de business şi a dezvoltat planuri pentru creşterea portofoliului de produse al fabricii.

De-a lungul carierei, a deţinut diferite funcţii de conducere în cadrul Inteva Products, BOS Automotive Products, Zumtobel si Takata Petri Romania, precum Operations Manager, Manufacturing Engineering Manager şi Design Engineer.

Minel Ciurea este licenţiat al Facultăţii de Inginerie Mecanică din cadrul Universităţii Politehnica din Timişoara şi deţine o diplomă de master în Mecanică în cadrul aceleaşi universităţi. De asemenea, a obţinut diploma în Management la Open University of Business School din Marea Britanie.

Despre Royal Philips

Philips înseamnă peste 120 de ani de tradiţie în inovaţii menite să îmbunătăţească viaţa oamenilor în domenii precum îngrijirea sănătăţii, stil de viaţă şi iluminat. „Innovation and you” nu este doar un slogan, Philips ocupând locul 3 la nivel global cu 1,839 aplicaţii pentru patentare în 2014.

Cu vânzări de 23,3 miliarde de euro şi cu un brand în valoare de 9,8 miliarde de dolari în 2013, Philips înseamnă peste 105.000 de profesionişti angajaţi în peste 100 de ţări.

 

Despre fabrica Philips de la Orăştie

Fabrica localizată în Orăştie este una dintre cele două astfel de unităţi dedicate producţiei de maşini automatizate de cafea din Europa.

Cu peste 17 ani de tradiţie, fabrica a devenit parte a grupului Philips în anul 2009 , având în momentul de faţă peste 800 de profesionişti care împărtăşesc pasiunea pentru inovaţie şi calitate, desfăşurându-şi activitatea în Producţie, Calitate, Inginerie Industrială, Logistică, dar şi Financiar, Resurse Umane şi IT.

În anul 2014, Philips Orăştie a avut o cifră de afaceri de 116 milioane de euro, cu o creştere de peste 14% faţă de anul 2013.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Evenimente
@MihaiStescu

Project Manager Blogdetehnologie.ro, blog personal: mihai.stescu.ro

More in Evenimente

Milestone Technology Day România 2024

Mihai Stescu5 iunie 2024

Aiwa revine în România distribuit de MGT Educational

Mihai Stescu23 august 2023

Monitorul de gaming Philips Evnia reinventează regulile jocului

Mihai Stescu20 ianuarie 2023

Biel Glasses și Panasonic prezintă la CES 2023 ochelarii inteligenți care schimbă viața persoanelor cu deficiențe de vedere

Mihai Stescu6 ianuarie 2023

CES 2023: Kingston Technology prezintă noi produse din gama performance si seria IronKey

Mihai Stescu5 ianuarie 2023

Codiax 2022 vine la București

Mihai Stescu4 noiembrie 2022

Am fost la Forumul Parlamentar – Privat

Mihai Stescu18 octombrie 2022

Big Data Week, festivalul internațional al datelor, la București

Mihai Stescu10 octombrie 2022
Techsylvania 2022

Techsylvania 2022 – a noua ediție a celui mai important eveniment de tehnologie din România

Mihai Stescu17 mai 2022