Evenimente

Philips România aduce la Festivalul Brazilor de Crăciun “Citadela Albă”

Philips România aduce la Festivalul Brazilor de Crăciun “Citadela Albă”

Philips România susţine, pentru al doilea an consecutiv, proiectul caritabil Festivalul Brazilor de Crăciun derulat de organizaţia Salvaţi Copiii România, prin participarea cu o creaţie specială ce va fi licitată în seara de 10 decembrie 2015.

Citadela Albă, lucrarea propusă pentru ediţia din 2015 de către compania Philips România, poartă şi în acest an semnătura arhitecţilor studio-ului de creaţie MATIUS şi va fi licitată la Gală, cu scopul de a ajuta cei peste 2.000 de copii proveniţi din medii sociale vulnerabile pe care Organizaţia Salvaţi Copiii îi susţine prin programele pe care le desfăşoară.

“Este al doilea an în care participăm la Festivalul Brazilor de Crăciun, un eveniment în cadrul căruia arătăm că printr-un gest creativ putem să oferim şansa unei vieţi mai bune pentru copiii fără acces la educaţie. Alături de arhitecţii MATIUS, am creat bradul “Citadela Albă” care, asemenea unui oraş, prinde viaţă cu ajutorul luminii.”, afirmă Bogdan Balaci, Commercial Leader Philips Lighting SEE.

Înscris cu numele “Citadela Albă”, bradul ediţiei de anul acesta a Festivalului Brazilor de Crăciun este o creaţie minimalistă, iluminată cu LED şi realizată din imateriale precum vise, speranţe şi emoţii. Ideea care a stat la baza poveştii desenate de MATIUS şi iluminată de Philips este legată de acel loc temporar de care avem nevoie pentru a regăsi bunătatea specifică sărbătorilor de iarnă.

Mica fortăreaţă propusă de creatori serveşte drept rezistenţă şi refugiu împotriva răului, un loc unde zăpada se fabrică din lumină. Citadela Albă este transparentă, sub forma unui con în care zăpada se adună în nori pentru a fi apoi ninsă ca o poveste.

Citadela este decorată cu case şi străzi luminoase şi iluminată cu LED. Baza conului este iluminată cu ajutorul celui mai inovator sistem de iluminat din lume: Philips HUE, un kit de becuri inteligente LED RGB si un bridge wireless care permite controlul acestora prin intermediul aplicaţiilor disponibile pentru platformele Android şi iOS.

Becurile inteligente HUE permit crearea unei ambianţe specifice în funcţie de starea de spirit al utilizatorului, prin schimbarea culorilor, luminozităţii, intensităţii sau funcţiilor sistemului. Becurile incluse in kit pot fi controlate individual sau simultan.

Şi dacă poate exista arhitectură fără beton, sticlă şi cofraje? Dacă, într-adevăr, arhitectura este jocul savant al unor volume imateriale în lumină? Şi dacă totuşi există bunătate în lumea asta? Haideţi să ne redesenăm visele!” afirmă Marius Ichim, MATIUS.

“Citadela Albă” a fost creată de arhitecţii MATIUS cu sisteme de iluminat oferite de Philips România, cu scopul de a oferi speranţă şi o şansă la educaţie copiilor proveniţi din medii defavorizate.

Festivalul Brazilor de Crăciun este un eveniment caritabil organizat anual de Salvaţi Copiii România, care are în centru o licitaţie specială de brazi de Crăciun, creaţi exclusiv pentru acest eveniment de unii dintre cei mai cunoscuţi designeri români. Toate fondurile obţinute din vânzarea brazilor sunt destinate finanţării programelor educaţionale ale organizaţiei Salvaţi Copiii România, cu scopul asigurării accesului la educaţie a copiilor proveniţi din medii sociale vulnerabile.

Iluminatul cu LED este cea mai profundă schimbare în industria iluminatului, având la bază o tehnologie eco-friendly: durată mai mare de viaţă, economie de energie, control asupra luminii.

 

Despre Royal Philips Olanda

Royal Philips este o companie recunoscută la nivel mondial cu un portofoliu extins ce pune accentul pe domeniul sănătătii şi al bunăstării, axându-se pe îmbunătăţirea stilului de viaţă al oamenilor prin inovaţii periodice. Compania oferă servicii şi soluţii atât profesioniştilor, cât şi consumatorilor prin intermediul a trei sectoare de activitate care se completează reciproc: sănătate, iluminat şi electrocasnice. Noua promisiune Philips către clienţii săi este “Innovation and you”, fapt ce evidenţiază preocuparea continuă pentru inovaţie şi modul în care aceasta contribuie la un stil de viaţă mai bun.

Lider de piaţă atât în iluminatul profesional, cât şi în cel pentru consum, Philips, prin divizia sa de Lighting, oferă soluţii de iluminat recunoscute pentru design, fiabilitate, durabilitate, eficienţă şi, mai ales, pentru impactul redus pe care îl au asupra mediului înconjurător. Soluţiile de iluminat Philips sunt dedicate atât spaţiilor interioare: rezidenţiale, magazine, birouri, şcoli, hoteluri, fabrici, spitale – cât şi celor exterioare – locuri publice, zone rezidenţiale, arene sportive şi iluminat stradal în condiţii de siguranţă. Philips este un promotor activ al noilor soluţii de iluminat cu LED care oferă flexibilitate şi adaptabilitate, precum şi reduceri semnificative ale cheltuielilor cu energia şi cu întreţinerea. Din anul 2010 este Furnizorul Oficial de soluţii de iluminat al Casei Regale a României.

 

Despre MATIUS

MATIUS este unul dintre cele mai apreciate studio-uri de creaţie şi implementare de proiecte de retail, fiind singurul birou specializat exclusiv pe retail design din România.

Portofoliul studio-ului de creaţie cuprinde retailer recunoscuţi pe plan local şi international: Diamond by ADESGO, NORIEL Toys, Autograf, F64 Studio, Benvenuti, Lacoste, Lancel, Jacadi, Oxybul, Roberto Bravo, Vicomte A, Marks and Spencer, Mont Blanc, Frey Wille, Douglas, LC Waikiki. MATIUS a câştigat concursul internaţional pentru realizarea reţelei Farmacii Dona, pentru care vor fi desenate 317 locaţii în următorii 3 ani.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Evenimente
@MihaiStescu

Project Manager Blogdetehnologie.ro, blog personal: mihai.stescu.ro

More in Evenimente

Milestone Technology Day România 2024

Mihai Stescu5 iunie 2024

Aiwa revine în România distribuit de MGT Educational

Mihai Stescu23 august 2023

Monitorul de gaming Philips Evnia reinventează regulile jocului

Mihai Stescu20 ianuarie 2023

Biel Glasses și Panasonic prezintă la CES 2023 ochelarii inteligenți care schimbă viața persoanelor cu deficiențe de vedere

Mihai Stescu6 ianuarie 2023

CES 2023: Kingston Technology prezintă noi produse din gama performance si seria IronKey

Mihai Stescu5 ianuarie 2023

Codiax 2022 vine la București

Mihai Stescu4 noiembrie 2022

Am fost la Forumul Parlamentar – Privat

Mihai Stescu18 octombrie 2022

Big Data Week, festivalul internațional al datelor, la București

Mihai Stescu10 octombrie 2022
Techsylvania 2022

Techsylvania 2022 – a noua ediție a celui mai important eveniment de tehnologie din România

Mihai Stescu17 mai 2022