Evenimente

Samsung te invită pe scenă lângă artiștii festivalului George Enescu

Samsung te invită pe scenă lângă artiștii festivalului George Enescu

Samsung Electronics România te invită să iei parte la o emoționantă reprezentare artistică transpusă în realitatea virtuală cu ajutorul tehnologiei Gear VR: repetițiile și interpretarea Triplului Concert de Beethoven, care a deschis ediția 2016 a Concursului Internațional „George Enescu”, sub bagheta dirijorului Horia Andreescu, pe scena uneia dintre cele mai frumoase săli de concerte din Europa, la Ateneul Român, într-o seară de gală.

Cei trei protagoniști, Anna Țifu, laureată a Concursului Internațional „George Enescu” 2007, secțiunea vioară, Valentin Răduțiu, laureat al Concursului Internațional „George Enescu”, ediția 2011, secțiunea violoncel, și Mihai Ritivoiu, laureat al Concursului Internațional „George Enescu”, ediția 2011, secțiunea pian, sunt prezentați în ipostaze familiare lor, dar atât de puțin cunoscute publicului, respectiv în timpul repetițiilor. Concertul aduce pe scenă într-o interpretare emoționantă unii dintre cei mai buni artiști contemporani români, împreună cu Filarmonica „George Enescu”. Înregistrarea este disponibilă în Oculus Store, iar experiența vizionării 360 te aduce mai aproape de muzica și pasiunea celor 3 artiști. De asemenea, înregistrarea poate fi vizionată pe YouTube.

„Tehnologia ne inspiră și ne aduce perspective și emoții noi. Prin tehnologie, îi aducem pe oameni mai aproape de ceea ce îi inspiră: de cultură și valorile românești, de talentul, pasiunea și performanța celui mai mare compozitor român”, a declarat Sabina Știrb, Citizenship & Public Affairs Manager South Eastern Europe în cadrul Samsung.

Aplicația GearVR Gateway va fi disponibilă săptămâna aceasta în Oculus Store și face parte din proiectul Samsung „Susținem Simfonia Viitorului”, prin care Samsung susține cinci tineri artiști români participanți la Concursul Internațional „George Enescu” să devină mari muzicieni ai lumii și să-și trăiască visul.

La fiecare telefon Galaxy S7 sau Galaxy S7 edge vândut în perioada 15 septembrie – 30 noiembrie, Samsung va dona 2 euro pentru susținerea tinerilor artiști, pentru ca aceștia să își desăvârșească potențialul. Cumpărătorii se pot înregistra pe site-ul Samsung România (www.samsung.com/ro/compunemviitorul) pentru a primi o husă personalizată cadou, în semn de mulțumire pentru contribuția lor la descoperirea viitorilor artiști români. Suma totală pe care o va dona Samsung România pentru susținerea a cinci tineri artiști români se va ridica la 50.000 de euro.

Oricine poate susține descoperirea unor artiști care să îi calce pe urme lui George Enescu, donând 2 euro prin mesaj text la numărul de telefon 8841 sau direct pe www.samsung.com/ro/compunemviitorul.

 

Această inițiativă de susținere a tinerilor artiști continuă un demers început de Samsung în vara acestui an, odată cu aplicația „Acasă la Enescu”, care digitalizează în premieră colecția Muzeului Memorial „George Enescu” din Dorohoi, oferind publicului o experiență interactivă de vizitare și de cunoaștere a valorilor compozitorului George Enescu.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor purtabile, a tabletelor, camerelor foto, electrocasnicelor digitale, imprimantelor, aparaturii medicale, a sistemelor de rețea, a semiconductorilor și a soluțiilor LED. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la news.samsung.com.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Evenimente
@MihaiStescu

Project Manager Blogdetehnologie.ro, blog personal: mihai.stescu.ro

More in Evenimente

Milestone Technology Day România 2024

Mihai Stescu5 iunie 2024

Aiwa revine în România distribuit de MGT Educational

Mihai Stescu23 august 2023

Monitorul de gaming Philips Evnia reinventează regulile jocului

Mihai Stescu20 ianuarie 2023

Biel Glasses și Panasonic prezintă la CES 2023 ochelarii inteligenți care schimbă viața persoanelor cu deficiențe de vedere

Mihai Stescu6 ianuarie 2023

CES 2023: Kingston Technology prezintă noi produse din gama performance si seria IronKey

Mihai Stescu5 ianuarie 2023

Codiax 2022 vine la București

Mihai Stescu4 noiembrie 2022

Am fost la Forumul Parlamentar – Privat

Mihai Stescu18 octombrie 2022

Big Data Week, festivalul internațional al datelor, la București

Mihai Stescu10 octombrie 2022
Techsylvania 2022

Techsylvania 2022 – a noua ediție a celui mai important eveniment de tehnologie din România

Mihai Stescu17 mai 2022