Pasagerii pentru zborul cu direcția Internet sunt rugați să se îndrepte către poarta de îmbarcare! Înainte de decolare, colegii de la ApTI vă vor explica toate procedurile de securitate, pe monitoarele din fața dumneavoastră, cu ocazia Anim’est.
Securitatea și protecția datelor personale pe internet devin pe zi ce trece subiecte importante în viața noastră privată și profesională.
Am răspuns cu interes invitației colegilor de la ApTI (Asociația pentru Tehnologie și Internet) de a previzualiza câteva spoturi care trag un semnal de alarmă cu privire la problemele securității pe internet și care vor fi prezentate în cadrul festivalului de film de animație Anim’est.
Filmele trag un semnal de alarma asupra unor mecanisme de securitate pe precum și a unor practici din ce în ce mai folosite de utilizatorii de internet și rețele sociale, dar și ale funizorilor de servicii de internet și agențiilor și instituțiilor din subordinea guvernelor.
Dăm Like, Share la orice găsim pe Facebook, dar și Check-in oriunde ajungem, fără să ne găndim dacă aceste simple gesturi digitale ne pot sau nu afecta intimitatea. Copiii și tinerii partajează orice fel de informații pe rețelele de socializare fără a discerne sau a le selecta.
ApTI este o instituție onorabilă, a cărei activitate dorește să inspire și să consilieze utilizatorii de internet pentru a-și securiza aventura în lumea digitală, prin înțelegerea mecanismelor și a instrumentelor care stau în spatele celei mai mari rețele de date din lume. Mai multe amănunte despre activitatea ApTi, găsiți aici.
Anim’est, deja la a zecea ediție, va avea loc între 2 și 11 octombrie, în mai multe locații din București (Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu, Re:Animation Hub, Cinema Patria, Journey Pub).
Baftă multă Anim’est și mult succes ApTI!
Facebook
Twitter
RSS