
Pe Dan Romescu l-am întâlnit în 2015 la Techsylvania, unde a fost inima Hackathonului desfășurat la Cluj. Ulterior am păstrat legătura, fascinat fiind de pasiunea pe care o pune în tot ceea ce face.
Săptămâna aceasta m-a invitat să particip la prima întâlnire oficială care lansează în România conceptul de Cognitive City, targetat către Oradea.
Născut în Oradea, Dan Romescu, supranumit și The Most Augmented Citizen, datorită implicării sale ca și programator dar și promotor de tehnologii avansate de AR, VR și AI, își dorește să creeze un nod tehnologic, educațional dar și social în orașul său natal.
Mult mai apropiat și mai conectat de orașele din Ungaria și vestul Europei decât de țara mamă, Oradea poate deveni un oraș al viitorului, dacă acțiunea inițiată de Dan Romescu poate fi susținută de autoritățile locale, mediul universitar și preuniversitar, mediul de afaceri dar și de societatea civilă.
Pentru a putea transforma Oradea într-un Cognitive City, inițiatorul proiectului urmează liniile unei vechi inițiative austriece, The Werkstætte concept. Comunitatea de producție înființată în 1903 în Viena a încercat să schimbe vechile mentalități ale artiștilor și arhitecților vienezi, pentru a aduce un suflu nou și prosperitate în Viena zgduită de secesiuni.
Iată pe scurt ce își propune acest îndrăzneț proiect social-economic:
– crearea unui centru de design tehnologic care să permită companiilor dar și persoanelor să experimenteze și să inoveze într-o atmosferă relaxată și creativă;
– să permita colaborarea între profesioniști cu pregătiri și etnii diferite
– să aducă mentori și educatori care să inspire evoluție în design și tehnologie
Ce face conceptul The Werkstætte unic?
În mod tradițional, incubatoarele și acceleratoarele de afaceri sunt concentrate pe antrepenoriat. TW se focuseze pe generarea de idei noi care să rezolve probleme ale comunității locale.
O astfel de inițiativă nu există încă în Europa și modelele pe care le-ar urma ar fi Wiener Werkstætte, Bauhaus, și Xerox PARC – organizații unde designul și inovația au adus succesul pe toate planurile.
Este un moment prielnic pentru o astfel de inițiativă, tehnologia informațională aflându-se într-un moment de evoluție exponențială în care designul disruptiv și soluțiile inovative vor avea un impact major.
Oradea este strategic plasată între trei centre universitare: Cluj, Timișoara și Budapesta, are un potențial turistic enorm (ape și băi termale), peisaje unice.
Toți cei prezenți la întîlnirea de marți de la laboratorul SAIM al Facultății de Electronică și-au spus părerea, aducând argumente pro și contra proiectului Cognitive City. Fie că erau studenți, antreprenori, manageri de companii de top, oameni de PR, toți au văzut însă o soluție îndrăzneață care poate declanșa evoluți uimitoare ale unei comunități locale.
Îl voi susține pe Dan Romescu în proiectul său, cu toate cunoștințele mele. Mi se pare o inițiativă bună, comunitățile locale mici și medii pot fi cheia unei dezvoltări durabile și sustenabile a țării noastre.
De vizitat și www.cognitivecity.ro
Facebook
Twitter
RSS