Zborul istoric al lui Solar Implse 2 continuă. A patra etapă a adus avionul propulsat cu energie solară de la Varanasi (India) la Mandalay (Myanmar). Pilotat de Bertrand Piccard, Solar Impulse 2 a decolat de dimineață de la Varanasi, îndreptându-se către Golful Bengal pe care l-a traversat în cursl zilei de astăzi. A urmat apoi un lanț muntos destul de înalt după care a aterizat la Mandalay în Myanmar.
Zborul de astăzi a adus un nou record. Cea mai mare viteză a aunui avion solar. Ajutat de curenții de aer, Solar Impulse 2 a zburat astăzi cu 216 km/h.
Pentru a realiza astfel de performațe specialiștii și piloții din echipa Solar Impulse 2 sunt înconjurați de tehnologie. Începând cu cele 17000 de celule fotovoltaice care captează energia solară și o transformă în energie electrică, sisteme de control a încărcării acumulatorilor, motoare electrice de înaltă performanță, senzori și sisteme de dirijare, toate sunt puse în slujba unui vis: sisteme de transport nepoluante.
Urmează zborul spre China, Chongqing și apoi Nanjing. Abia atunci va începe o etapă foarte complicată, și anume traversarea Pacificului, către Hawaii. Pentru a traversa oceanul, piloții vor fi nevoiți săzboare câteva zile neîntrerupt, fiindu-le permise doar câteva ore de somn.
Facebook
Twitter
RSS