supraveghere si securitate

Operațiuni mai eficiente în retail cu ajutorul senzorilor OPTEX ViiK

Operațiuni mai eficiente în retail cu ajutorul senzorilor OPTEX ViiK

În domeniul retail, departamentele de marketing lucrează întotdeauna cu date și analize statistice, pe baza cărora sunt elaborate și implementate diverse acțiuni și strategii. Iar pentru ca deciziile de acest fel să fie cât mai corecte și să producă rezultate cât mai apropiate de cele scontate, informațiile utilizate trebuie să fie cât mai reale și cât mai de actualitate.

De aceea, centrele comerciale instalează de multe ori sisteme avansate de contorizare a vizitatorilor, cu ajutorul cărora pot determina într-un mod extrem de eficient aspecte importante, precum perioadele de vârf, comportamentul clienților în magazin sau fluxul de vizitatori într-o anumită perioadă.

Administratorii parcurilor de retail nu pot apela însă la astfel de soluții, din moment ce un astfel de amplasament presupune concentrarea în același spațiu a mai multor comercianți, dar care își desfășoară activitatea în mod independent.

Ei împart totuși aceeași parcare, ale căror căi de acces pot fi exploatate pentru contorizarea numărului de vehicule care intră sau ies. Și, la fel ca în cazul persoanelor, numărarea vehiculelor se realizează cu ajutorul unor senzori specializați.

Lider mondial în dezvoltarea de soluții de detecție, OPTEX deține un portofoliu de produse extrem de variat, din care nu lipsesc dispozitive de detecție a vehiculelor. Astfel, familia ViiK conține modelele OVS-01GT și OVS-01CC.

Ambele sunt ușor de instalat și operat, presupunând montarea pe un stâlp la o înălțime de 50cm, fără niciun fel de lucrări efectuate la partea carosabilă.

Combinând tehnologii pe bază de microunde și pe bază de ultrasunete, senzorul OVS-01GT poate realiza detecția vehiculelor aflate în mișcare, dacă acestea au o viteză cuprinsă între 2-20km/s, ceea ce îl transformă într-o excelentă soluție de control al barierelor sau porților automate. OVS-01CC folosește o tehnologie duală pe bază de microunde (Doppler și FMCW – Frequency-modulated-continuous-wave), poate opera la temperaturi cuprinse între -30°C și 50°C indiferent de condițiile meteorologice și detectează vehicule care se deplasează cu viteze cuprinse între 2-60km/h, aflate la o distanță reglabilă în intervalul 1-8, cu o sensibilitate ajustabilă pe 5 niveluri prestabilite.

Mulțumită caracteristicilor tehnice, OPTEX OVS-01CC este considerat o soluție foarte flexibilă și, prin urmare, poate fi implementat într-o multitudine de scenarii variate care presupun deplasarea pe o singură bandă de mers.

Un astfel de scenariu este contorizarea vehiculelor care intră sau ies din parcarea unui parc de retail, pentru a furniza departamentului de marketing informațiile necesare planificării unor campanii și promoții mai eficiente. Iar ca exemplu practic, este dat sistemul instalat de PFM Footfall Intelligence într-o astfel de locație din Anglia.

Recunoscută la nivel global pentru experiența acumulată în proiectarea și instalarea de soluții de contorizare, organizația a fost contactată cu circa un an în urmă de reprezentanții parcului de retail britanic, în vederea instalării unei soluții care să permită numărarea vehiculelor care intră sau ies în și din parcare. Iar una dintre cerințe a fost ca întregul proces de implementare să se realizeze astfel încât să nu afecteze în niciun fel activitatea comercială și să nu provoace niciun disconfort vizitatorilor.

Având ca misiune furnizarea celor mai inovatoare, fiabile și eficiente sisteme de analiză, PFM Footfall Intelligence a decis să folosească în această situație senzorul OPTEX OVS-01CC, pe care îl caracterizează ca simplu și rapid de instalat. Și cum montarea se face pe stâlp, deasupra solului și într-o poziție la 900de vehiculele care se apropie, procedeul nu a necesitat niciun fel de intervenție la partea carosabilă și, drept urmare, nu a afectat în niciun fel traficul.

De fapt, Will Josephs – UK Operations Manager – menționează chiar că instalarea unei astfel de soluții necesită mai puțin de o oră. Un alt criteriu care a stat la baza alegerii soluției OPTEX a fost flexibilitatea acesteia în operare, căci dispozitivul permite atât reglarea distanței de acțiune, cât și nivelul de sensibilitate.

Odată efectuate aceste setări, senzorii își încep activitatea și detectează cu precizie ridicată fiecare vehicul care trece prin zona monitorizată, transmițând informațiile către o unitate de control. Aceasta furnizează de altfel și alimentarea cu energie pe 24V, necesară senzorilor pentru a funcționa și transmite mai departe datele înregistrate, către un portal securizat. Aici, pot fi accesate oricând și de oriunde de către utilizatorii autorizați.

La mai bine de un an de la instalare, atât reprezentanții parcului de retail britanic, cât și reprezentanții PFM Footfall Intelligence sunt mulțumiți de soluția aleasă pentru sistemul de contorizare a vehiculelor, căci senzorii OPTEX OVS-01CC au demonstrat o eficiență de 95%.

O astfel de precizie le permite angajaților din departamentul de marketing să analizeze corect volumul de vehicule prezente și comportamentul vizitatorilor. Apoi, datele sunt folosite pentru a evalua impactul campaniilor și promoțiilor desfășurate, dar și pentru a propune noi campanii și promoții sau chiar schimbări în modalitatea de exploatare a amplasamentului, care să îmbunătățească eficiența sa.

Despre Optex

OPTEX Co., Ltd este lider global în dezvoltarea de soluții de detecție, senzorii OPTEX dedicați supravegherii de interior și de exterior fiind distribuiți la nivel mondial. Printre produsele lansate se numără atât detectoare cu fir și wireless, cât și senzori specializați cu rolul de a activa sistemele CCTV. De asemenea, OPTEX este dezvoltatorul unui detector laser de clasa I, dedicat celor mai rafinate integrări de sisteme de securitate. De la lansare și până acum, OPTEX și-a construit reputația la nivel mondial de producător de produse și tehnologii inovative și de calitate. Mai multe detalii la: http://www.optex-europe.com/products/.

 

Despre PFM Footfall Intelligence

Fondată în anul 1982 ca o companie dezvoltatoare de soluții de monitorizare a fluidelor precum petrolul sau apa, PFM Footfall Intelligence a evoluat rapid și a început să se implice tot mai mult în contorizarea vizitatorilor și a pasagerilor. Axându-se întotdeauna pe tehnologie inovatoare, compania a deschis de-a lungul anilor birouri în mai multe țări și a încheiat colaborări cu mai mulți parteneri de renume mondial, care i-au permis extinderea operațiunilor la nivel global. Astăzi, dezvoltatorul combină bagajul vast de cunoștințe cu tehnologia de ultimă oră pentru a oferi clienților cele mai bune instrumente de colectare a datelor, cele mai bune servicii de mentenanță și cel mai bun suport pentru interpretarea datelor.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

supraveghere si securitate
@MihaiStescu

Project Manager Blogdetehnologie.ro, blog personal: mihai.stescu.ro

More in supraveghere si securitate

MILESTONE: Actualizarea XPROTECT 2022 R3 include extensia Incident Manager și îmbunătățiri ale experienței utilizatorilor (UX) și ale identificării automate a plăcuțelor de înmatriculare (LPR)

Mihai Stescu10 noiembrie 2022

Centralele de detecție și alarmare incendii salvează vieți (P)

Mihai Stescu6 august 2021

Axis anunță integrarea supravegherii video in planurile de construcție cu pluginul Axis pentru Autodesk® Revit®

Mihai Stescu31 martie 2021

Motorola Solutions oferă versatilitate de neegalat profesioniștilor care acționează în prima linie

Mihai Stescu28 octombrie 2020

Axis Communications lansează noua cameră de rețea AXIS Q9216-SLV

Mihai Stescu15 aprilie 2020

Axis a lansat o nouă cameră de rețea pentru supravegherea obiectivelor cu risc de explozie ridicat

Mihai Stescu22 ianuarie 2019

Milestone Systems anunţă lansarea XProtect 2018 R2

Mihai Stescu27 iunie 2018

Milestone Systems pune accentul pe performanţă şi confidenţialitate, odată cu lansarea noii versiuni a sistemului de video management

Mihai Stescu20 februarie 2018

ELKO Romania anunţă distribuţia de produse 2N

Mihai Stescu18 ianuarie 2018