Review-uri

Entertainment la superlativ cu televizorul OLED Panasonic TX-65HZ2000E

Entertainment la superlativ cu televizorul OLED Panasonic TX-65HZ2000E

Am văzut de-a lungul timpului în showroom multe televizoare spectaculoase, dar sincer nu m-am gândit că voi testa unul acasă. Ei bine, prietenii de la Panasonic mi-au propus să testez vârful de gamă al televizoarelor Panasonic, modelul TX-65HZ2000E, cu tehnologie OLED:

Voi încerca pe scurt să vă prezint experiența mea cu acest televizor dar și provocările la care am fost supus.

Transport și instalare

Legat de provocări, ele încep de la transport și mi-a plăcut foarte mult maniera în care prietenii de la Panasonic m-au asistat în aceasta direcție. Pachetul în care este ambalat TX-65HZ2000E are dimensiuni destul de mari (aproximativ 1.8 m x 1m x 0.25 m) și o greutate de aproape 50 kg. Așa că nu poate fi manevrat de o singură persoană.

Transportul în două persoane se poate face relativ ușor. Cutia are fante care permit manipularea și dacă aveți norocul să intre în lift, lucrurile merg foarte ușor. Eram pregătit moral să-l urcăm pe scări, dar din fericire, în blocul unde locuiesc, unul din lifturi are capacitate mai mare, așa că televizorul a încăput chiar în poziția orizontală.

Odată transportat, am așteptat ceva timp să ajungă la temperatura interioară, nu voiam să se facă condens, abia ulterior l-am scos din cutie. Mai întâi am scos suportul, pe care împreună cu Alex, care m-a asistat la instalare, am poziționat televizorul pe suport și l-am fixat cu cele 4 șuruburi.

Conectare

I-am atașat cablurile (TV, rețea, HDMI, audio) și am introdus și cardul CI+. Apoi l-am fixat pe poziție, m-am așezat pe canapea și am realizat cât este de mare:). Toate conexiunile sunt pe partea stângă. Pe laterale este foarte subțire, doar în partea de jos, unde sunt plasate difuzoarele avem dimensiuni care aduc aminte de televizoarele LCD sau LED

Sistem de sunet

Difuzoarele sunt special ajustate de divizia HiFi de la Technics. Și au fost gândite în așa fel încât să redea cât mai bine efectele Dolby Atmos, pentru care televizorul este certificat. Difzoarele sunt îndreptate atât în față, cât și în lateral și în sus, pentru a completa spațialitatea Dolby Atmos. Puteți completa sunetul conectând și un subwoofer. jackul de 3.5 mm de pe panoul din spate poate fi folosit atât pentru a conecta un subwoofer cât și ca ieșire de căști.

Nu văd de ce ai conecta căști la el, pentru că sunetul este grozav. Eu inițial l-am conectat și al un amplificator stereo, gândindu-mă că cel puțin pentru muzică, nu va reda sunetul suficient de spațial, dar după primele teste, am înțeles că m-am grăbit. Atât pentru muzică dar și pentru filme, sistemul de sunet este incredibil, iar puterea de 140 W îndeamnă la precauție atunci când creșteți volumul 🙂

Procesoarele de sunet sunt Jeno Engine, existente în mai multe produse Technics și Panasonic și sunt capabile să ofere aproape un sunet 360.

Telecomanda și setările inițiale

Telecomanda este impresionantă, are fața din metal și ofertă o senzație de robustețe incredibilă și o senzație plăcută la atingerea tastelor. Câteva dintre taste sunt iluminate și am descoperit și scurtături pentru principlalele servicii de streaming.

Cu ajutorul ei am setat inițial televizorul. Cardul CI+ a fost recunoscut rapid și s-a făcut și un auto tunning. Sincer, nu așteptam cu nerăbdare să văd emisiuni TV, așa că m-am îndreptat rapid spre setarea serviciilor de streaming.

Streaming

Pentru Netflix, Amazon Prime și pentru Youtbe, setările aplicațiilor incluse au fost intuitive. Nu am găsit aplicația HBO Go. Lipsesc și Apple TV și Disney Plus, un motiv să cuplați la el un media player. Eu am cuplat un media player Apple Tv, pentru că îmi doream să testez o sursă externă Dolby Vision. Am putut să fac diferența între aplicația integrată Netflix și cea de pe Apple Tv.

Panasonic TX-65HZ2000E este unul din televizoarele certificate de Netflix. Asta înseamnă că vine cu un set de parametri care permit afișarea conținutului în modul în care a fost filmat și imaginat de realizatorii de al Netflix.

Interfața utilizator

My Home Screen 5.0 este sistemul de operare al producătorului japonez care la început mi s-a părut complicat, pentru că îl comparam cu cel al televizorului meu, care nu are atâtea aplicații și funcții. Ulterior, cupă ce m-am obișnuit cu el și am început că explorez anumite funcții avansate, am remarcat că este bine gândit și ergonomic.

Calitatea imaginii

Este de departe cea mai bună calitate a imaginii pe care am testat-o vreodată și am speranța că în viitorul apropiat, tehnologia OLED va ajunge să fie utilizată pe scară largă aducând și prețuri accesibile. Pentru simplu fapt că nu mai este retroiluminat, ci pixelii sunt implicit surse de lumină, negrul este negru, culorile sunt foarte vii și unghiul de vizualizare este impresionant.

Panasonic TX-65HZ2000E deține un display OLED Master HDR, ediția profesională, pe care Panasonic o dezvoltă de ceva vreme pentru echipamentele din vârful de gamă.

Modul în care televizorul OLED Panasonic TX-65HZ2000E redă negrul și nuanțele apropiate acestuia este incredibil. Se remarcă cel mai bine atunci când studiați detalii din scenele care conțin umbre.

În zonele umbrite detaliile sunt incredibile și mi-a plăcut că nu apar zonele reziduale obșnuite mai ales la conținut foarte comprimat.

Am urmărit Queen’s Gambit și scenele filmate fie în subsolul orfelinatului sau în lumina scăzută din hotelul unde se ținea campionatul la Moscova sunt impresionante. Am văzut câteva secvențe și din Joker, unde scenele din metrou sunt mai presus de orice așteptare.

Legat de dinamica imaginii și de capabilitatea de redare a culorilor, în ultimul an predomină pe piață două standarde principale de imagine, Filmmaker Mode și Doby Vision IQ. Ei bine, Panasonic TX-65HZ2000E le are pe amândouă și probabil este unul din singurele televizoare premium de pe piața cu aceste dotări.

Dolby Vision IQ, care vine de la faimoasele laboratoare omonime, optimizează conținutul video în funcie de condițiile de iluminare din încăpere. În acest fel experiența utilizatorului, atât în întuneric complet cât și în timpul zilei trebuie să fie identică.

Aceeași tehnologie presupune citirea etichetelor meta din conținutul video și măsurarea luminii ambientale printr-un senzor.

Mai există presetate și alte moduri de vizualizare Dolby Vision, anume: Dolby Vision Vivid și Dolby Vision Dark.

Am urmărit indicațiile de Dolby Vision și Dolby Atmos, care apar pe ecran la conținut corespunzător, așa cum altă dată urmăream indicatorul de stereo pentru posturile FM 🙂

Atunci când am comutat pe intrarea HDMI unde era conectat Apple TV, indicația a apărut imediat și am primit chiar o indicație de le Apple TV că există posibilitatea ca imaginea să nu se aișeze corect, ca atunci când setam o rezoluție la monitoare. Nu au fost probleme, Panasonic TX-65HZ2000E a afișat perfect maximum de conținut 4K.

HDR

Panasonic TX-65HZ2000E are o luminozitate care depășește 1000 niți, ceea ce pentru un OLED este extraordinar. Asta pentru ca spre deosebire de LCD-uri, TX-65HZ2000 oferă aceasta luminozitate în orice zonă a ecranului, inclusiv lângă o zonă de imagine unde avem un negru perfect. Așa cum se specifică în datele tehnice, TX-65HZ2000E este capabil sa redea conținut HDR 10+.

Verdict

Pentru mine Panasonic TX-65HZ2000E este cel mai performant smart tv pe care l-am utilizat. Imaginea este abslout incredibilă, sunetul pe măsură. Este compatibil cu cele mai noi tehnologii, dar desigur vine cu un preț pe măsură pentru un televizor OLED. După părerea mea, Panasonic TX-65HZ2000E este unul dntre cele mai bune televizoare lansate în acest an.

Panasonic TX-65HZ2000E se găsește deja în România, inclusiv la Emag, link aici.

View Comments (1)

1 Comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Review-uri
@MihaiStescu

Project Manager Blogdetehnologie.ro, blog personal: mihai.stescu.ro

More in Review-uri

Synology DS 1621+ ideal pentru entuziaști dar și small business

Mihai Stescu9 septembrie 2021

Beosound Level, o bijuterie Bang & Olufsen gândită pentru viitor

Mihai Stescu5 iulie 2021
Yoxo

Do you speak YOXO?

Mihai Stescu1 aprilie 2021

Mi 10 T Lite 5G – Orange Smartphone Tester

Mihai Stescu20 noiembrie 2020

Monitorul BenQ EW3280U – entertainment complet pe biroul tău

Mihai Stescu16 noiembrie 2020

Review Xiaomi Redmi Note 9

Mihai Stescu16 noiembrie 2020

Xiaomi Redmi Note 8T, un telefon fain în categoria lui de preț

Mihai Stescu23 iulie 2020

Synology DS 420 J – un NAS super performant pentru acasă

Mihai Stescu6 iulie 2020

Cât de util este un purificator de aer? Am testat purificatorul Panasonic F-VXR70G

Mihai Stescu23 iunie 2020