Am avut șansa acum doi ani să testez un televizor OLED de la Panasonic, vârful lor de gamă de atunci și ne-am bucurat pentru două săptămâni de imaginea incredibilă a leader-ului pieții. Am folosit atunci în special funcțiile lui de entertainment.
Vă spun asta pentru că în ultimul an, împreună cu echipa Faces of Autism lucrăm la un film documentar omonim, care prezintă copii, tineri și adulți cu autism și prezintă societății diversele fațete ale autismului.
Și când spun lucrăm, înseamnă că filmăm și montăm în regie proprie, folosind camere Panasonic Lumix dar mai nou și un televizor Panasonic OLED pentru partea de colorizare și HDR.
De ce ați alege voi un televizor Panasonic OLED pentru entertainment sau chiar pentru editare profesională de film? Iată câteva considerații:
Calitatea imaginii este incredibilă OLED-ul oferă negru perfect, culori vii, gamă largă de culori, rapoarte de contrast ridicat și suport pentru gama dinamică înaltă (HDR).
Un OLED este capabil să ofere un negru perfect, deoarece atunci când fiecare pixel este oprit, pur și simplu nu emite lumină. Aceasta este baza pentru capacitatea sa de a oferi un raport de contrast vizual minunat, dat de intervalul dintre cel mai întunecat pixel și cel mai luminos.
Pixel dimming înseamnă, de asemenea, că nu obțineți un efect de halou în jurul părților cele mai luminoase ale imaginii, deoarece, spre deosebire de un televizor LCD care se bazează pe „dimming local” care are loc la nivel de bloc, la OLED fiecare pixel este propria sa sursă de lumină. În general, acest lucru are ca rezultat o imagine mult mai bogată, cu detalii mai fine.
De asemenea, gamutul de culoare este impresionant, el acoperind majoritatea cerințelor din industrie. Și pentru că am adus în discuție termenul de industrie de film, probabil că știți că televizoarele Panasonic OLED vârf de gamă sunt preferate de mulți producători de film ca și monitoare de referință.
Gama LZ2000, prezentată de Panasonic în ianuarie 2022, are câteva adăugiri față de modelele vechi, și anume:
- pe lângă obișnuitele dimensiuni de 55 și 65 inci, Panasonic a lansat acest an și modelul de 77 inci, cu panoul Master OLED PRO Cinema, care oferă, fără îndoială, cea mai bună experiență cinema la tine acasă
- Optimizare în funcție de temperatura de culoare a luminii ambientale și un mod Auto AI mai rafinat cu suport suplimentar pentru dispozitive externe – ceea ce aduce o mai ușoară adaptare în funcție de mediul și momentul în care îl utilizați. Unii utilizatori preferă să urmărească televizorul pe întuneric, alții în timpul zilei. Ei bine această caracteristică nouă permite cea mai bună calitate a imaginii în ambele situații.
- Panasonic a introdus difuzoarele orientate în sus și tehnologie beam forming, care permit atâît redarea Dolby Atmos®, cât și localizarea perfectă a sunetului. În plus, întreaga secțiune de sunet a televizorului este calibrată de Technics, celebra divizie a Panasonic care produce echipamente de sunet legendare.
Panourile OLED sunt construite la comandă de Panasonic. Master OLED și Master OLED PRO CInema sunt calibrate din fabrică pentru a putea fi utilizate în medii profesionale de top, cum ar fi industria de film de la Hollywood. Rezultatul este o nouă creștere a luminozității la nivel mediu, oferind mai multe informații din HDR și o acuratețe îmbunătățită în reproducerea detaliilor în zonele mai luminoase.
Noul OLED LZ2000 reprezintă combinația dintre acuratețea tehnică a Panasonic susținută de know-how-ul și ingineria japoneză și abilitățile de calibrare a culorilor ale lui Stefan Sonnenfeld.
Stefan Sonnenfeld, fondator și CEO al Company 3, este un colaborator de încredere al unora dintre cei mai buni realizatori de film din lume, experiența lui de colorist fiind utilizată deja în producții celebre de la Hollywood. LZ 2000 are implementată funcția FilmMaker Mode.
Aceasta este garanția că pe un televizor OLED Panasonic LZ2000, imaginea va fi afișată așa cum au intenționat regizorul și directorul de imagine a unui film să o vadă spectatorii.
Pentru profesioniști, LZ2000 oferă o mulțime de setări specifice, care permit acestora să calibreze suplimentar televizorul pentru cerințele particulare ale producției la care lucrează. Nu poți genera conținut HDR fără a putea să vizualizezi secvențele editate pe un monitor de referință care poate reda conținutul tău.
Iată de ce, noi, la Faces of Autism, am făcut montajul propriu zis pe monitoare de lucru obișnuite, iar colorizarea și HDR le-am verificat printr-o ieșire clean feed pe un televizor Panasonic OLED, calibrat special pentru asta.
Desigur că nu toți utilizatorii vor putea să facă astfel de reglaje, în funcție de conținut și condiții ambientale. Aici intră în joc funcția Auto AI dezvoltată de Panasonic.
LZ2000 folosește un senzor pentru a detecta temperatura de culoare a luminii ambientale. Acest lucru este foarte important deoarece oamenii percep „albul” diferit în funcție de iluminarea ambientală.
De exemplu, în majoritatea caselor se folosesc lumini de culoare caldă pe timp de noapte, ceea ce înseamnă că porțiunile albe de pe ecran pot fi percepute ca fiind albăstrui și prea reci în timpul serii.
Noul senzor lucrează împreună cu procesorul HCX Pro AI pentru a ajusta fiecare ton individual în cel mai realist mod, pe baza luminii ambientale, oferind astfel o experiență de vizionare pe timp de noapte mult mai confortabilă.
Procesorul HCX Pro AI funcționează într-un mod foarte inteligent și nuanțat, păstrând acuratețea culorilor cu care ochiul uman este familiarizat, precum tonurile culorii pielii, astfel încât să asigure o imagine naturală. Modul auto AI detectează acum mult mai nuanțat și tipul de conținut vizionat și optimizează automat calitatea imaginii și a sunetului în funcție de acesta.
Așa că va oferi condiții de vizualizare diferite pentru un film de acțiune, un documentar despre natură sau o emisiune de știri. De fiecare dată însă, imaginea obținută va fi cea mai bună pentru utilizator.
Panasonic LZ 2000 se adresează și iubitorilor de gaming, oferind o nouă caracteristică numită „Game Control Board” , care colectează toate setările și informațiile relevante ale jocului într-un singur loc și le prezintă suprapuse peste imaginea jocului – astfel încât să nu mai fie nevoie să întrerupeți jocul pentru a le accesa. Mai mult, aceasta poate fi programată pentru a fi accesată printr-un singur clic de pe telecomandă, atribuindu-l butonului personalizabil „my App”.
LZ2000 introduce sunet direcțional pe lângă pachetul audio 360° Soundscape all-in-one de la Panasonic, capabil să ofere experiențe audio captivante Dolby Atmos. Multiplele grupuri de difuzoare încorporate cu orientare în sus, lateral și frontal produc o ambianță sonoră spațială cu conținut Dolby Atmos.
Pe partea de sunet, LZ 2000 continuă calitatea excepțională a predecesorilor dar aduce și îmbunătățiri importante.
Panasonic a fost primul brand de televizoare care a utilizat difuzoare încorporate orientate în sus și lateral, iar în acest an Panasonic a revizuit complet difuzoarele frontale, înlocuindu-le cu o matrice de difuzoare plasată pe toată lungimea televizorului.
Aceste matrice de difuzoare oferă o ambianță sonoră mai largă și, de asemenea, un sunet mai precis și clar – în plus, permit și sunet direcțional. Folosind o interfață grafică ușor de utilizat, LZ2000 face posibilă reglarea volumului relativ al sunetului în diferite părți ale camerei. Sunt disponibile trei moduri: modul „Pinpoint” care permite sunetului să fie direcționat către un anumit punct; Modul „Area”, care vă permite să orientați sunetul către un grup de persoane dintr-o anumită zonă a camerei; și un mod „Spot” care mărește volumul într-un anumit loc, în timp ce ceilalți spectatori pot auzi în continuare sunetul la nivel normal.
Sunetul direcțional aduce multe beneficii de utilizare. Părinții cu copii mici care dorm într-o cameră alăturată pot direcționa sunetul departe de ei, astfel încât copiii să poată dormi liniștiți, permițând în același timp părinților să se bucure de un sunet grozav. O altă aplicație practică este posibilitatea de a crește volumul pentru un spectator cu probleme de auz, menținându-l la nivel obișnuit pentru ceilalți.
Dimensiunile și designul sunt impresionante, oferind un stil elegant premium pentru locuința voastră.
Ca orice dispozitiv modern, LZ 2000 are o telecomandă ergonomică, care permite o utilizare intuitivă dar și personalizabilă. De asemenea, LZ 2000 este compatibil cu cei mai utilizați asistenți vocali.
Panasonic LZ 2000 este un televizor excepțional, dezvoltat după cultura japoneză, folosind expertiza diviziilor de sunet și imagine câștigată în ani de cercetare și inovație constantă.
Facebook
Twitter
RSS